În toamna anului 2015, odată cu terminarea parteneriatului Comenius în care a fost implicat, liceul nostru a făcut primii paşi într-o altă dimensiune a proiectelor internaţionale. Doamna profesoară Alina Şteiu a participat la conferinţa ASEF (Asia-Europe Foundation) de la Sofia

şi a iniţiat un prim parteneriat cu diverse şcoli europene şi asiatice, concretizat în proiecte online cu implicarea mai mulor participanţi.
    Pasul următor a fost un schimb cultural cu şcoala St. Mark’s din New Delhi, una dintre cele mai prestigioase şcoli din capitala Indiei, recent distinsă cu premiul Asia’s Greatest Brand Awards, decernat în Singapore. Vizita delegaţiei indiene a avut loc în aprilie 2016 şi a fost un real succes. Cu implicarea numeroşilor profesori şi elevi, oaspeţii indieni au participat la diverse ateliere, dezbateri şi activităţi şcolare comune. Au avut ocazia să se familiarizeze cu o parte dintre tradiţiile şi specificul zonei noastre, au participat la excursii tematice în împrejurimi, dar şi la Sighişoara sau Sibiu. S-au legat prietenii strânse, iar o parte dintre elevii noştri, conduşi de dl. profesor Florin Hăran şi de doamna profesoară Ioana Prunean, au avut ocazia să călătorească în India, unde s-au bucurat de o primire călduroasă din partea gazdelor, au învăţat multe despre sistemul educaţional indian, şi-au dezvoltat abilităţile de comunicare şi au cimentat relaţiile de prietenie cu elevii şi profesorii de la şcoala St. Mark’s. Delegaţia noastră a fost primită căldură şi la ambasada României din India, şi cu această ocazie reprezentanţii şcolii au parafat un parteneriat educaţional cu şcoala omoloagă cu durata de patru ani, ceea ce înseamnă că şi alţi elevi din generaţiile noastre viitoare se vor bucura de şansa de a experimenta schimburi culturale similare.
    În prezent, se fac eforturi pentru ca implicarea şcolii noastre în proiectele ASEF să fie una de durată, luând în calcul toate beneficiile aduse elevilor, şi numărul de şcoli partenere din Asia să crească, în acest sens existând deja planuri şi strategii.

gallery1 gallery1 gallery1
gallery1 gallery1 gallery1
gallery1